Ultimele Știri
latest

Botez la Biserica Maranata din Timișoara - 13 aprilie 2014

Duminică, 13 aprilie 2014 de la orele 10.00, Biserica Maranata din Timișoara, de pe strada Versului, nr.5, organizează un serviciu special de botez nou testamentar, prilej cu care vom primi în rândul membrilor pe cei care și-au predat viața Domnului Isus și care își vor mărturisi credința și experiența întâlnirii cu Domnul Isus și în apa botezului. Evenimentul va avea loc în noul sanctuar al bisericii. Intenționăm, cu ajutorul Lui Dumnezeu, să finalizăm interioarele în următoarele luni, astfel încât pe 5 octombrie 2014, după 9 ani de construcție, să putem dedica Domnului această ambasadă a Lui, din Zona Soarelui.

Am fost încurajați de biserici care au făcut pentru noi colecte speciale, de persoane care      ne-au căutat să ne întindă o mână de ajutor. Ați fost o mare binecuvântare pentru noi și dorim să vă mulțumim și pe această cale! Duminică, și Biserica Maranata va face o colectă specială, ca o jertfă de mulțumire a faptului că Domnul ne-a purtat de grijă și încă vrea să ne mai poarte.

La începutul construcției ne-am propus să facem lucrarea Lui Dumnezeu, cu resursele Lui Dumnezeu și așa vrem să continuăm, mai ales că 93% din clădire este gata deja. Pe lângă bugetul asigurat de membrii Bisericii Maranata, care dăruiesc anul acesta 15% din venit pentru finalizarea construcției, mai avem nevoie de 12 500 euro, adică 125 de persoane care să investească pentru casa lor din ceruri 100 de euro sau de 562 de persoane care să doneze 100 de lei. Și TU poți fi unul dintre acești oameni! Dacă Dumnezeu îți pune pe inimă și în minte să ne ajuți, nu ezita să ne suni la tel: 0731 35 67 78 sau să depui o sumă pentru Biserica Maranata, în contul: RO33 BTRL 0360 1205 K458 75XX, Banca Transilvania, Sucursala Timişoara.

Plănuim ca din 5 octombrie 2014 și până la Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului să organizăm, în fiecare duminică seara, întâlniri de evanghelizare. Ne rugăm pentru cele 12 seri de har, pentru ca oamenii din Zona Soarelui, care să audă Vestea Bună a Evangheliei!
Vă așteptăm cu drag, să fiți alături de noi!

Pastor Remus Runcan
« PREV
NEXT »

Niciun comentariu