Ultimele Știri
latest

Regasind frumusetea vietii (Marcu 14:3-11)

Putem trăi viața în regim de conservare a energiei. Se poate duce ideea de eficiență, de randament dincolo de limitele unde ea este legitimă și binefăcătoare. Aplicând această abordare resurselor unei compani înseamnă, probabil, succes – aplicând-o relațiilor umane înseamnă sărăcie, înstrăinare și singurătate.

CITESTE SI : CA ISUS IN FATA ISPITEI

 Poate de asta marii antrepenori sunt singuri și marele spiritualități sunt nevoiașe. Pentru Marta probabil și pentru ucenici sigur gestul Mariei a fost risipă. Pentru Isus a fost un „lucru frumos”. A folosi cei aproximativ 3000 de euro (după un calcul de criză) pentru un „banal” gest frumos a scandalizat spiritul contabil din ucenici și mai ales pe cel civic.

 Frumusețea vieții, însă, începe acolo unde se termină datoria. Generozitatea nu poate fi decât ceva de dincolo de granița strictei datorii. A fi preocupați de a ști strictul necesar care se cere pentru a nu-L supăra pe Dumnezeu, sau pentru a fi un(o) soț(ie) acceptabil(ă) este o viață trăită într-o corectitudine sufletească stearpă, este încercarea paradoxală și imposibilă de a consuma egoist bogăția jerfirii de sine.

 Tânărul bogat ar fi vrut și bogăția duhovnicească pe care să o posede zgârcit și egoist, însă Domnul i-a arătat că nu poate fi și sus și jos în același timp, că nu se poate apropia îndepărtându-se, că nu poate egoismul să guste amețitoarele înălțimi ale părtășiei. Hristos i-a propus drumul risipei de sine („du-te de vinde tot…”), dar al bogăției celei mai exclusiviste relații din univers – „…urmează-Mă…” … era invitația de a părăsi lumea rece a strictei datori (spirituale, relaționale), de a depăși simpla zeciuială și a păși într-un tărâm al frumuseții vieții.
« PREV
NEXT »

Niciun comentariu